Strigăt

Ce-ți veni când m-ai creat?

Ai știut chiar dinainte ca Te voi intrista…

De ce n-ai renunțat când ai luat lutul din care

urma să mă frămânți?

De ce Ți-ai murdărit mâinile

când Tu vedeai în viitor?

Era mult mai simplu pentru amândoi

ca eu… să nu fii existat…

La ce Te-ai gândit când m-ai modelat?

Ai știut gândurile ce o să se lupte în mintea mea,

ai știut ochii ce vor privi 

și câte lacrimi vor vărsa,

ai știut urechile ce șoapte vor auzi, 

ai știut gura ce vorbe va rosti,

ai știut inima ce durere va-ndura,

ai știut mâinile că Te vor vrea

dar Te vor alunga,

ai știut picioarele încotro vor alerga…

Ai știut totul.

Și totuși, de ce Ți-ai făcut timp 

să lucri cu… noroi???

Realitate

Cred că fiecare om are momente în care îşi doreşte să fi fost altceva…

Am fost creaţi să fim oameni. Dar ce înseamnă să fii om? Până la urmă orice lucru creat are viaţă in el. Şi copacii, şi florile, animale, păsări, totul e viaţă! Dacă un copac este tăiat sau dacă o flare e ruptă, se ofileşte. Dacă un animal e ucis, moare. Omul la fel. Ceea ce îl face pe om diferit de tot ce îl înconjoară e suflarea de viaţă care vine din Dumnezeu. „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.” Gen. 2:7. Toate celelalte au fost create prin cuvântul lui Dumnezeu, însă omul a fost creat şi modelat de mâna Lui, după chipul şi asemănarea Lui. Gen. 1:27.

Am avut zile triste… Am cerut încercare cu scopul de a mă apropia de Dumnezeu… Şi când a venit… m-am întrebat ce rost am pe pământul acesta? Stăteam şi priveam un brad şi mă gândeam că el când e tăiat, moare, nu mai ştie nimic. Mi-aş fi dorit să fiu în locul lui, sau să fiu ca păsărica de pe creaga lui, care cântă, şi cântând Îl laudă pe Dumnezeu, iar după ce ea moare… s-a dus. Insă pe noi, dacă murim, ne aşteaptă veşnicia. Care? …

Mi-am adus azi aminte de versurile acestea.

Sunt om. Şi am defecte.

Generația de azi

Generația de azi…

Generația de azi are multe lucruri și cele mai multe încep cu “I” (iPhone, iPad, etc). Totul concentrat la persoana întâi (“I” în lb. engleză). Generația de azi cuprinde tineri insensibili la păcat, la Evanghelie, la Dumnezeu. Sensibili doar la nou, la tehnologie, la haine.

Acest mod nou de a trăi începe să devină tot mai popular chiar și în adunări. Ești apreciat daca ai stil, daca ai “ceva” ce să arați, dacă zici ceva ce să impresioneze pe cei de lângă tine. „Ești prieten cu noi dacă râzi bine, dacă ești la curent cu ultimele filme apărute și dacă asculți și ceva mai “contemporan””. Ești clasificat după pozele care le pui pe facebook și dupa numărul de like-uri care îl dai pe zi la “afișările” altora.

Tânărul de azi îți spune “nu am timp” la lucrurile folositoare, uitând să menționeze că e de 3 ore “online”, concentrat pe cei câteva sute de “prieteni”. “Repetiția de la cor de miercuri merge și fără mine, eu vin doar duminică seara” (că “se iese la o pizza după”).

Generația de azi e grabită. A uitat de mult că în viață sunt momente când e bine să mergi la pas cu un bătrân. Să auzi de la el despre o altfel de generație. O generație care nu știa de “Like”-uri, dar știa să sară în ajutor. Nu virtual, ci „live”!

Generația de azi nu mai citește cărți ci doar “status”-uri. Dacă o carte de 100 de pagini e prea lungă pe lângă un status de o propoziție, vă dati seama ce lungă e Biblia?

Generația de azi stă picior peste picior la predică și speră ca rugăciunea nu va dura mult. Îi lipsesc șervețele pentru că oricum nu are de ce să plângă pe genunchi. Ar vrea binecuvântare în ziua nunții, dar uită că binecuvântarea nu se primește când sms-urile din telefoane poartă amprenta unui cuget pătat.

Generația de azi ar vrea totul aici și acum, dar fără sacrificiu. Generația de azi nu a trecut pe la vreun spital de multă vreme. Și nici nu a văzut copii orfani prea des. Nici poze cu o bătrânică care asteaptă în lacrimi o mână de ajutor.

Generația de azi e generația care mestecă gumă în timpul propriului program de botez. E generația care are mereu pe buze cuvintele “interiorul contează, frate”. E generația care înainte să cânte solo-ul din față, stând în fața oglinzii de acasă își imaginează deja aprecierile pentru rochia/costumul ce tocmai le-a cumpărat și le va prezenta cu ocazia asta.

Generația de azi e generația despre care Domnul Isus spunea: (Luca 18:8) “… Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”

Generația de azi are nevoie de o schimbare radicală. O schimbare care să îi ducă pe tineri pe genunchi, cu ochii în lacrimi. Și de acolo, în picioare, la slujire, dar o slujire în ascultare. O schimbare care să îi facă conștienti că păstrarea unui cuget curat e o luptă deosebit de grea… dar și deosebit de binecuvantată.

Generația de azi are nevoie de trezire. Dar nu o trezire ce se cântă la infinit ci o trezire reală. Acea trezire prin care să se vada că ești din „generația” Mântuitorului și la școală, și la facultate. Trezirea aceasta aduce cu ea un foc și dacă porți acest foc în tine nu te vei rușina de Dumnezeu niciodată. Focul luminează. Iar o lumină a Domnului nu va sta ascunsă, ci va străpunge întunericul păcatului aducând dorința de schimbare în inimile celor din jur.

Autor: Samuel Țărmure

Nebun aş fi să nu mă-ncred!

E noapte.

A soarelui splendoare

Nu o văd, 

Dar cred

Că mâime-mi va zâmbi.

 

E ceaţă. Deasă.

Cărarea-mi e ascusă

Şi ochii-mi sunt pustii.

Cred: tot fumul s-a topi!

 

Sunt singură. Pășesc.

Nu am cui spune

Ce griji, ce frică mă răpune…

Dar iată-mi frații-n depărtări

Sosesc!

 

Innourat e cerul…stins.

Și inima mi-e grea de-atâta plâns.

Dar văd spre zări

Cum curcubeul împodobi-va zarea.

 

Nu pentru că aș înțelege cum…

 

Mă-ncred în lună

Că-mi va surâde printre stele.

Mă-ncred în cânturi

Că vor veni din păsărele.

 

Mă-ncred în zarea-albastră

Că nu s-a prăbuși.

Mă-ncred în viorele:

Omătu-l vor topi.

 

Mă-ncred în mama

Că-n zori m-a săruta.

Mă-ncred în tata

Că brațu-mi va purta.

 

Dar vai!…

Te-aud șoptindu-mi 

Că toate-s trecătoare.

Mă-nchin la creatură…

La ceea ce-oricum moare.

 

Rușine!

Cum să mă-ncred 

În ceea ce-ai zidit chiar Tu, Isuse,

Și să nu cred că tu ești în control?!

 

Mă-ntreb:

De unde-atâta nebunie 

Să mă-ndoiesc de Tine, Veșnicie?!

Să cred că-n drumul Tău, prea ocupat,

Tu ai uitat de mine și-ai plecat?!

 

Și oof…

Slobod la crucea Ta

Azi orice îndoială

și ochii mi-i deschid

Pe-ai Tăi să-i vadă.

 

Mi-ai spus că mă iubești.

Că Tu-mi ești prieten.

Și Tată drag.

Ș-ai să mă călăuzești.

 

Legată de privirea Ta,

Păzită sub surâsu-ți blând,

De braț cu Tine înotând,

Oceanu-acest de valuri

Mi-ai spus că am să-l trec!

 

NU mi-ai cerut să înțeleg

Cum ești al meu… cum sunt a Ta…

Mi-ai spus atât:

Ți-ai dăruit viața pentru-a mea.

 

Venit-ai Tu, Lumină,

Să te îmbraci cu mine, tină.

Să mori, și-apoi să-nvii

Ca azi, eu haina-mi moartă să o leapăd

Și să mă-mbrac cu Tine, sfânt Luceafăr.

 

Tu… Necuprinsul

Privit-ai înspre mine, bobul de țărână.

Și m-ai iubit!!!

Și Te-ai făcut cât mine. Te-ai smerit.

 

Să îmi arăți,

Să mă înveți

CE E IUBIREA:

Iubirea-i să-mi acopăr ochii

Știind că Tu îmi ești privirea.

 

Să-mi dăriesc și mâna

Crezând că Tu mă vei hrăni.

Să te iubesc curat, cu dor:

Crezând în Tine!

 

Să las la crucea Ta 

A mea cămașă… numai pete:

De frică, temeri, îndoieli

Știind că-n sângele-Ți ce curge

Tu le speli.

 

Să mă încred în Tine că-mi zâmbești…

Când nu te văd. Dar ȘTIU că EȘTI.

Să nu tânjesc a înțelege

Cum, când și cât purtamă-vei prin foc.

 

Să te iubesc. Atât.

Și să proclam CE E IUBIREA:

Să-i sfărm în bucățele firea!

Să-mi sparg tot Eu-l de pământ!

 

Să-nvăț a respira iubind.

Să CAPĂT viață, DĂRUIND.

Să nu fiu eu, ci Tu în mine!

De brațul Tău să-nvăț eu a mă ține.

 

…Viață îmi doresc?!

…O voi avea

…Când ști-voi să iubesc.

…Iubire-Ți cer?!

…Tu mi-o vei da, când rugaciunea

…Îmi va fi îNCREDEREA!

 

versuri: Maria Salac

Cine sunt eu?

Văd, Doamne, sunt un nimic,
Un fir de nisip într-o mare;
O frunză purtată de vântul ce-adie,
Un fulg de omăt presărat pe câmpie.
Sunt un nimic.
Şi de multe ori greşesc
Căci mă cred cineva,
Dar sunt…tot nimic.
Nimic faţă de Tine,
faţă de marea-Ţi splendoare,
de mâna-Ţi puternică
mereu ocrotitoare.
Sunt un pumn de ţărână
Ce are-n el suflare,
Ce doreşte să urce,
Să se nalţe,
Pe culmi mai înalte să zboare.
Sunt lutul ce strigă mereu la Tine,
Care cere în orice ceas izbăvire.
Sunt o biată suflare, o trestie frântă,
O mică picătură de ploaie ce cade pe pământ
Tot condusă de Tine.
Sunt nimic. Dar nimicul din mine
Strigă mereu la Tine…
Cine eşti TU?
Tu eşti iubirea, Tu eşti salvarea,
Prin Tine, Doamne, îmi are suflarea.
Tu eşti puternic, eşti ocrotire,
În Tine găsesc mereu bucurie.
Tu mă iubeşti, îmi eşti alinare,
Tu eşti viţa, Tu eşti viaţa.
În Tine mereu, mereu vreau să cresc
Pe Tine mereu, mereu să Te iubesc!

Ajută-mă Doamne să ştiu cine sunt,
Ajută-mă Doamne să ştiu cine eşti;
Şi pune în mine dorinţa fierbinte
Ca-n orice-ntristare să vin doar la Tine,
Ca orice lucru să-l fac pentru Tine,
Ca orice clipă s-o trăiesc pentru Tine.

 

versuri de Ligia Apăscăriţei