Strigăt

Ce-ți veni când m-ai creat?

Ai știut chiar dinainte ca Te voi intrista…

De ce n-ai renunțat când ai luat lutul din care

urma să mă frămânți?

De ce Ți-ai murdărit mâinile

când Tu vedeai în viitor?

Era mult mai simplu pentru amândoi

ca eu… să nu fii existat…

La ce Te-ai gândit când m-ai modelat?

Ai știut gândurile ce o să se lupte în mintea mea,

ai știut ochii ce vor privi 

și câte lacrimi vor vărsa,

ai știut urechile ce șoapte vor auzi, 

ai știut gura ce vorbe va rosti,

ai știut inima ce durere va-ndura,

ai știut mâinile că Te vor vrea

dar Te vor alunga,

ai știut picioarele încotro vor alerga…

Ai știut totul.

Și totuși, de ce Ți-ai făcut timp 

să lucri cu… noroi???

Anunțuri

Realitate

Cred că fiecare om are momente în care îşi doreşte să fi fost altceva…

Am fost creaţi să fim oameni. Dar ce înseamnă să fii om? Până la urmă orice lucru creat are viaţă in el. Şi copacii, şi florile, animale, păsări, totul e viaţă! Dacă un copac este tăiat sau dacă o flare e ruptă, se ofileşte. Dacă un animal e ucis, moare. Omul la fel. Ceea ce îl face pe om diferit de tot ce îl înconjoară e suflarea de viaţă care vine din Dumnezeu. „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.” Gen. 2:7. Toate celelalte au fost create prin cuvântul lui Dumnezeu, însă omul a fost creat şi modelat de mâna Lui, după chipul şi asemănarea Lui. Gen. 1:27.

Am avut zile triste… Am cerut încercare cu scopul de a mă apropia de Dumnezeu… Şi când a venit… m-am întrebat ce rost am pe pământul acesta? Stăteam şi priveam un brad şi mă gândeam că el când e tăiat, moare, nu mai ştie nimic. Mi-aş fi dorit să fiu în locul lui, sau să fiu ca păsărica de pe creaga lui, care cântă, şi cântând Îl laudă pe Dumnezeu, iar după ce ea moare… s-a dus. Insă pe noi, dacă murim, ne aşteaptă veşnicia. Care? …

Mi-am adus azi aminte de versurile acestea.

Sunt om. Şi am defecte.

Nebun aş fi să nu mă-ncred!

E noapte.

A soarelui splendoare

Nu o văd, 

Dar cred

Că mâime-mi va zâmbi.

 

E ceaţă. Deasă.

Cărarea-mi e ascusă

Şi ochii-mi sunt pustii.

Cred: tot fumul s-a topi!

 

Sunt singură. Pășesc.

Nu am cui spune

Ce griji, ce frică mă răpune…

Dar iată-mi frații-n depărtări

Sosesc!

 

Innourat e cerul…stins.

Și inima mi-e grea de-atâta plâns.

Dar văd spre zări

Cum curcubeul împodobi-va zarea.

 

Nu pentru că aș înțelege cum…

 

Mă-ncred în lună

Că-mi va surâde printre stele.

Mă-ncred în cânturi

Că vor veni din păsărele.

 

Mă-ncred în zarea-albastră

Că nu s-a prăbuși.

Mă-ncred în viorele:

Omătu-l vor topi.

 

Mă-ncred în mama

Că-n zori m-a săruta.

Mă-ncred în tata

Că brațu-mi va purta.

 

Dar vai!…

Te-aud șoptindu-mi 

Că toate-s trecătoare.

Mă-nchin la creatură…

La ceea ce-oricum moare.

 

Rușine!

Cum să mă-ncred 

În ceea ce-ai zidit chiar Tu, Isuse,

Și să nu cred că tu ești în control?!

 

Mă-ntreb:

De unde-atâta nebunie 

Să mă-ndoiesc de Tine, Veșnicie?!

Să cred că-n drumul Tău, prea ocupat,

Tu ai uitat de mine și-ai plecat?!

 

Și oof…

Slobod la crucea Ta

Azi orice îndoială

și ochii mi-i deschid

Pe-ai Tăi să-i vadă.

 

Mi-ai spus că mă iubești.

Că Tu-mi ești prieten.

Și Tată drag.

Ș-ai să mă călăuzești.

 

Legată de privirea Ta,

Păzită sub surâsu-ți blând,

De braț cu Tine înotând,

Oceanu-acest de valuri

Mi-ai spus că am să-l trec!

 

NU mi-ai cerut să înțeleg

Cum ești al meu… cum sunt a Ta…

Mi-ai spus atât:

Ți-ai dăruit viața pentru-a mea.

 

Venit-ai Tu, Lumină,

Să te îmbraci cu mine, tină.

Să mori, și-apoi să-nvii

Ca azi, eu haina-mi moartă să o leapăd

Și să mă-mbrac cu Tine, sfânt Luceafăr.

 

Tu… Necuprinsul

Privit-ai înspre mine, bobul de țărână.

Și m-ai iubit!!!

Și Te-ai făcut cât mine. Te-ai smerit.

 

Să îmi arăți,

Să mă înveți

CE E IUBIREA:

Iubirea-i să-mi acopăr ochii

Știind că Tu îmi ești privirea.

 

Să-mi dăriesc și mâna

Crezând că Tu mă vei hrăni.

Să te iubesc curat, cu dor:

Crezând în Tine!

 

Să las la crucea Ta 

A mea cămașă… numai pete:

De frică, temeri, îndoieli

Știind că-n sângele-Ți ce curge

Tu le speli.

 

Să mă încred în Tine că-mi zâmbești…

Când nu te văd. Dar ȘTIU că EȘTI.

Să nu tânjesc a înțelege

Cum, când și cât purtamă-vei prin foc.

 

Să te iubesc. Atât.

Și să proclam CE E IUBIREA:

Să-i sfărm în bucățele firea!

Să-mi sparg tot Eu-l de pământ!

 

Să-nvăț a respira iubind.

Să CAPĂT viață, DĂRUIND.

Să nu fiu eu, ci Tu în mine!

De brațul Tău să-nvăț eu a mă ține.

 

…Viață îmi doresc?!

…O voi avea

…Când ști-voi să iubesc.

…Iubire-Ți cer?!

…Tu mi-o vei da, când rugaciunea

…Îmi va fi îNCREDEREA!

 

versuri: Maria Salac

Cine sunt eu?

Văd, Doamne, sunt un nimic,
Un fir de nisip într-o mare;
O frunză purtată de vântul ce-adie,
Un fulg de omăt presărat pe câmpie.
Sunt un nimic.
Şi de multe ori greşesc
Căci mă cred cineva,
Dar sunt…tot nimic.
Nimic faţă de Tine,
faţă de marea-Ţi splendoare,
de mâna-Ţi puternică
mereu ocrotitoare.
Sunt un pumn de ţărână
Ce are-n el suflare,
Ce doreşte să urce,
Să se nalţe,
Pe culmi mai înalte să zboare.
Sunt lutul ce strigă mereu la Tine,
Care cere în orice ceas izbăvire.
Sunt o biată suflare, o trestie frântă,
O mică picătură de ploaie ce cade pe pământ
Tot condusă de Tine.
Sunt nimic. Dar nimicul din mine
Strigă mereu la Tine…
Cine eşti TU?
Tu eşti iubirea, Tu eşti salvarea,
Prin Tine, Doamne, îmi are suflarea.
Tu eşti puternic, eşti ocrotire,
În Tine găsesc mereu bucurie.
Tu mă iubeşti, îmi eşti alinare,
Tu eşti viţa, Tu eşti viaţa.
În Tine mereu, mereu vreau să cresc
Pe Tine mereu, mereu să Te iubesc!

Ajută-mă Doamne să ştiu cine sunt,
Ajută-mă Doamne să ştiu cine eşti;
Şi pune în mine dorinţa fierbinte
Ca-n orice-ntristare să vin doar la Tine,
Ca orice lucru să-l fac pentru Tine,
Ca orice clipă s-o trăiesc pentru Tine.

 

versuri de Ligia Apăscăriţei

Suficient de bun

Prea multă lume, în special tineri, din ziua de azi, dau înapoi de la lucruri pe care ei înşisi ar putea să le facă aşa cum nimeni altcineva nu ar reuşi. Greşesc comparându-se cu alţii (care cred ei că sunt) mai buni decât ei. Defapt cei buni au avut curajul de a învige duşmanul numit Comparaţie. Valoarea unui om nu e dată făcandu-se comparaţie între el si un altul, mai bun sau mai rău decât el. Sistemul acesta de valorificare e unul lumesc, şi nu are nici o importanţă pentru Cel care te-a creat.

Nu lăsa pe nimeni în afară de Dumnezeu să-ţi spună cât valorezi. Ar fi o putere prea mare pe care i-ai da-o cuiva. Dacă oamenii te pot eticheta, ei te pot limita. Până nu ştii ce crede Dumnezeu despre tine, nu vei ştii nici valoarea ta ca individ, nici care este scopul vieţii tale. Te vei îngrijora privind felul în care arăţi, ce cred ceilalţi şi dacă vei avea sau nu succes în viaţă. Dar când crezi promisiunea lui Dumnezeu: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea! Te voi aşeza din nou, şi vei fi aşezată din nou” (leremia 31:3-4), te vei concentra asupra îmbunătăţirii şi atingerii potenţialului tău dat de Dumnezeu. Ceea ce viaţa a dărâmat, Dumnezeu poate reconstrui.

Astăzi, dacă suferi din cauza lipsei de valoare, iată o rugăciune care te poate ajuta: „Tată, une­ori cred că nu sunt bun de nimic, că nu pot face nimic cum trebuie, că nimic din ce fac nu e bine. Dar ştiu că atunci când Te uiţi la ceea ce sunt şi la ce pot fi, îl vezi pe Domnul Isus. Şi El este sufi­cient de bun!-El a fost aşa de bun încât Şi-a dat sângele pentru a acoperi nevrednicia mea. El a fost suficient de bun încât a plătit preţul pentru fiecare păcat pe care îl voi mai comite vreodată. A fost suficient de bun încât mă vede „neprihănit”. A fost suficient de bun încât mijloceşte la tronul lui Dumnezeu pentru mine. A fost suficient de bun încât repară domeniile zdro­bite din viaţa mea şi mă face întreg. A fost suficient de bun încât dragostea Lui pentru mine este veşnică şi garantată. Mulţumesc, Tată, pentru că tot ce face Isus este suficient de bun şi că în El, şi eu sunt suficient de bun!”