De ce, copile?

hope

 

De ce să simţi din nou numai tristeţe?
De ce renunţi să mai lupţi pentru tini?
De ce te laşi purtat de valuri negre
ce te frământă şi-ţi provoacă chin?

De ce nu vrei să-ntinzi spre Mini-o mână?
De ce tot crezi că Eu nu te mai vreau?
De ce te crezi a fi numai ţărână?
Eu te-am creat vrând ca în tini să stau…

De ce te laşi condus de gânduri negre
când ştii că nu e bine ce gândeşti?
De ce te laşi tu amăgit, copile?
De ce nu vrei să Mi te dăruieşti?

Eu chiar te vreau şi-aleg să-ţi spun acuma
că pot să şterg chiar tot trecutul tău,
că pot să iert marea-ţi vinovăţie,
că te doresc… Să ştii: te vreau al Meu!

Te vreau al Meu cu mult de dinainte
de când tu crezi că eu privesc spre tini,
ba mai mult şi-n clipa jertfei Mele
la tini gândeam încoronat cu spini…

La tini gândeam zăcând sub greul crucii
şi n-am ales ca să Mă dau bătut,
deşi trupu-Mi se prefăcea în zdrenţe…

Am fost rănit, am fost lovit prea crunt…
Am fost lovit de bicele romane dar continuam
căci ma gândeam la tini…

Nu M-am oprit simţind prima durere,
M-am dăruit ca să nu-Mi fii străin.
Dar tu de ce Îmi eşti străin încă, copile?
Judecă tu între Mine şi tine
şi spune-Mi dacă-Mi găseşti o vină
de înc-alegi ca să Îmi fii străin?…

De ce nu vrei ca să Mă laşi, copile,
să intru pe deplin în viaţa ta?
De ce ţi-e frică când gândeşti la Mine?
Crezi că-ţi vreau răul sau pieirea ta?

De ce tot crezi că Mie nu Îmi pasă
de tot ce simţi, de tot ce îţi doreşti?
De ce mai crezi că încă sunt departe?
De ce, copile? De ce nu îndrăzneşti?

De ce Mă crezi că-s undeva departe
şi nu privesc înspre cererea ta?
De ce tot crezi că-s toate oarbe şoapte
din ceea ce-ţi spune sufletul că vrea?

De ce te-ascunzi când Eu vin lângă tine?
De ce ai crede că vreau să te rănesc?
Eu mă cobor din dragoste la tine,
nici gând să vin ca să te pedepsesc.

Ştiu că ţi-e frică şi eşti cuprins de teamă,
dar lasă-Mă în braţe să te strâng,
să-ţi dăruiesc din marea Mea iubire
şi-apoi cu tine vreau şi Eu să plâng…

Vreau ca să vezi că Îmi pasă de tine
şi ca să plângi singur nu am să te las.
Vreau să te mângâi… O, lasă-mă, copile,
să te salvez, chiar de-i ultimul ceas!

Te vreau al Meu! Eu nu îţi vreau pieirea!
Dar spre pieire singur tu încă mergi
şi tot ce-a fost, trecutul, doar durere,
fără de Mine tu nu poţi să-l ştergi.

Dar de M-alegi, Eu am să şterg durerea
şi-am să te port în braţele-Mi străpunse,
ca pe deplin să fii eliberat.

De ce ai vrea să simţi numai tristeţe
cand inima-ţi se poate bucura?
De ce te laşi condus de gândul negru
că nu Îmi pasă şi că te-aş fi uitat?

Să ştii că Eu încă îţi sunt aproape.
Chiar de nu simţi, să ştii: nu te-am uitat!
Eu îţi sunt somnul dulce de pe pleoape,
altfel în noapte ai fii doar disperat,
altfel n-ai ştii cum e să dormi in pace,
altfel n-ai ştii cum e să te trezeşti;
altfel n-ai ştii ce-nseamnă să vezi lucruri,
mai mult de-atât, n-ai ştii nici să vorbeşti…

N-ai ştii ce-nseamnă să întinzi o mână,
căci mulţi ar vrea s-o-ntindă chiar acum;
altfel n-ai ştii nici să îţi mişti piciorul
când îţi doreşti ca să păşeşti pe drum.

Să ştii că dacă nu te-aş iubi, copile,
inima-n piept n-ar ştii ca să mai bată.
Dar Eu sunt tot. Si-ţi spun încă o dată
că fără Mine viata-ţi se sfârşeşte…

Dar n-a sfârşit, căci am plătit o plată
pentru ca tu să poţi să-Mi spui: „Da, Tată!”
şi-nstrăinat de ceruri să nu fii.

De-aceea, acum, alege, o, copile,
ca să laşi totul şi la Mini să vii!

Anunțuri

Generația de azi

Generația de azi…

Generația de azi are multe lucruri și cele mai multe încep cu “I” (iPhone, iPad, etc). Totul concentrat la persoana întâi (“I” în lb. engleză). Generația de azi cuprinde tineri insensibili la păcat, la Evanghelie, la Dumnezeu. Sensibili doar la nou, la tehnologie, la haine.

Acest mod nou de a trăi începe să devină tot mai popular chiar și în adunări. Ești apreciat daca ai stil, daca ai “ceva” ce să arați, dacă zici ceva ce să impresioneze pe cei de lângă tine. „Ești prieten cu noi dacă râzi bine, dacă ești la curent cu ultimele filme apărute și dacă asculți și ceva mai “contemporan””. Ești clasificat după pozele care le pui pe facebook și dupa numărul de like-uri care îl dai pe zi la “afișările” altora.

Tânărul de azi îți spune “nu am timp” la lucrurile folositoare, uitând să menționeze că e de 3 ore “online”, concentrat pe cei câteva sute de “prieteni”. “Repetiția de la cor de miercuri merge și fără mine, eu vin doar duminică seara” (că “se iese la o pizza după”).

Generația de azi e grabită. A uitat de mult că în viață sunt momente când e bine să mergi la pas cu un bătrân. Să auzi de la el despre o altfel de generație. O generație care nu știa de “Like”-uri, dar știa să sară în ajutor. Nu virtual, ci „live”!

Generația de azi nu mai citește cărți ci doar “status”-uri. Dacă o carte de 100 de pagini e prea lungă pe lângă un status de o propoziție, vă dati seama ce lungă e Biblia?

Generația de azi stă picior peste picior la predică și speră ca rugăciunea nu va dura mult. Îi lipsesc șervețele pentru că oricum nu are de ce să plângă pe genunchi. Ar vrea binecuvântare în ziua nunții, dar uită că binecuvântarea nu se primește când sms-urile din telefoane poartă amprenta unui cuget pătat.

Generația de azi ar vrea totul aici și acum, dar fără sacrificiu. Generația de azi nu a trecut pe la vreun spital de multă vreme. Și nici nu a văzut copii orfani prea des. Nici poze cu o bătrânică care asteaptă în lacrimi o mână de ajutor.

Generația de azi e generația care mestecă gumă în timpul propriului program de botez. E generația care are mereu pe buze cuvintele “interiorul contează, frate”. E generația care înainte să cânte solo-ul din față, stând în fața oglinzii de acasă își imaginează deja aprecierile pentru rochia/costumul ce tocmai le-a cumpărat și le va prezenta cu ocazia asta.

Generația de azi e generația despre care Domnul Isus spunea: (Luca 18:8) “… Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”

Generația de azi are nevoie de o schimbare radicală. O schimbare care să îi ducă pe tineri pe genunchi, cu ochii în lacrimi. Și de acolo, în picioare, la slujire, dar o slujire în ascultare. O schimbare care să îi facă conștienti că păstrarea unui cuget curat e o luptă deosebit de grea… dar și deosebit de binecuvantată.

Generația de azi are nevoie de trezire. Dar nu o trezire ce se cântă la infinit ci o trezire reală. Acea trezire prin care să se vada că ești din „generația” Mântuitorului și la școală, și la facultate. Trezirea aceasta aduce cu ea un foc și dacă porți acest foc în tine nu te vei rușina de Dumnezeu niciodată. Focul luminează. Iar o lumină a Domnului nu va sta ascunsă, ci va străpunge întunericul păcatului aducând dorința de schimbare în inimile celor din jur.

Autor: Samuel Țărmure

Amprenta lui Dumnezeu

Nu, nu suntem un vis şi-o întâmplare,
Un lut de sine însuşi frământat.
Ci, ne-a zidit o minte creatoare,
O-nţelepciune fără de hotare,
Există Dumnezeu cu-adevărat!

Nu, nu suntem neant! Ce fericire!
Supremul adevăr s-a revelat.
Isus e-n noi lumină şi iubire,
Iar moartea e un zbor spre nemurire.
Există Dumnezeu! Ce minunat!

Ştiinţa versus Dumnezeu

Imagine

Într-o sală de clasă a unui colegiu, un profesor ţine cursul de filozofie.
-Să vă explic care este conflictul între ştiinţă şi religie.
Profesorul face o pauză şi apoi îi cer unuia dintre noii săi studenţi să se ridice în picioare.
– Eşti creştin, nu-i aşa, fiule?
– Da, domnule, spune studentul.
– Deci crezi în Dumnezeu?
– Cu siguranţă.
– Dumnezeu este bun?
– Desigur, Dumnezeu este bun.
– Este Dumnezeu atotputernic? Poate El să facă orice?
– Da.
– Tu eşti bun sau rău?
– Biblia spune că sunt rău.
Profesorul zâmbeşte cunoscător. Aha! Biblia! Se gândeşte puţin.
– Uite o problemă pentru tine. Să zicem că există aici o persoană bolnavă şi tu o poti vindeca.Poţi face asta. Ai vrea să îl ajuţi? Ai încerca?
– Da, domnle. Aş încerca.
– Deci eşti bun.
– N-aş spune asta.
– Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea să ajuţi o persoană bolnavă dacă ai putea. Majoritatea am vrea dacă am putea. Dar Dumnezeu, nu.
Studentul nu răspunde, aşa că profesorul continuă.
– El nu ajută, nu-i aşa? Fratele meu era creştin şi a murit de cancer, chiar dacă se ruga lui Dumnezeu să-l vindece. Cum dar Dumnezeu este bun? Poţi răspunde la asta? Studentul tace.
– Nu poţi răspunde, nu-i aşa? El ia o înghiţitură de apă din paharul de pe catedră ca să-i dea timp studentului să se relaxeze. Hai să o luăm de la capăt, tinere.Dumnezeu este bun?
– Păi…, da, spune studentul.
– Satana este bun?
Studentul nu ezită la această intrebare:
– Nu.
– De unde vine Satana? Studentul ezită.
– De la Dumnezeu.
– Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i aşa? Zi-mi, fiule, există rău pe lume?
– Da, domnule.
– Răul este peste tot, nu-i aşa? Şi Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
– Da.
– Deci cine a creat răul? Profesorul a continuat. Dacă Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat şi răul. Din moment ce răul există si conform principiului că ceea ce facem defineşte ceea ce suntem, atunci Dumnezeu este rău.
– Există pe lume boli? Imoralitate? Ură? Urâţenie? Toate aceste lucruri groaznice, există? Studentul se foieşte jenat.
– Da.
– Deci cine le-a creat?
Studentul iarăşi nu răspunde, aşa că profesorul repetă întrebarea.
– Cine le-a creat? Niciun răspuns. Deodată, profesorul începe să se plimbe în faţa clasei. Studenţii sunt uimiţi. Spune-mi, continuă el adresându-se altui student. Crezi în Dumnezeu, fiule? Vocea studentului îl trădeaza şi cedează nervos.
– Da, domnule profesor, cred.
Bătrânul se opreşte din mărşăluit. Ştiinţa spune că ai 5 simţuri pe care le foloseşti pentru a identifica şi observa lumea din jurul tău. L-ai vazut vreodată pe Dumnezeu?
– Nu, domnule. Nu L-am văzut.
– Atunci spune-ne dacă l-ai auzit vreodată pe Dumnezeul tău?
– Nu, domnule, nu l-am auzit.
– L-ai simţit vreodată pe Dumnezeul tău, l-ai gustat sau l-ai mirosit?
Ai avut vreodată o experienţă senzorială a lui Isus sau a lui Dumnezeu?
– Nu, domnule, mă tem că nu.
– Şi totuşi crezi în El?
– Da.
– Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, ştiinţa spune că Dumnezeul tău nu există. Ce spui de asta, fiule?
– Nimic, răspunde studentul. Eu am doar credinţa mea.
– Da, credinţa, repetă profesorul. Aceasta este problema pe care stiinţa o are cu Dumnezeu. Nu există nicio dovadă, ci doar credinţă.
Studentul rămâne tăcut pentru o clipă, înainte de a pune şi el o întrebare.
– Domnule profesor, există caldură?
– Da.
– Şi există frig?
– Da, fiule, există şi frig.
– Nu, domnule, nu există.
Profesorul îşi întoarce faţa către student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tăcută. Studentul începe să explice.
– Poate exista multă căldură, mai multă căldură, super-căldură, mega-căldură, căldură nelimitată, căldurică sau deloc căldură, dar nu avem nimic numit “frig”.Putem ajunge până la 458 de grade sub zero, ceea ce nu înseamnă căldură, dar nu putem merge mai departe. Nu există frig – dacă ar exista, am avea temperaturi mai scăzute decât minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect este demn de studiat dacă are sau transmite energie, şi căldura este cea care face ca un corp sau material să aibă sau să transmită energie. Zero absolut (-458 F) înseamnă absenţa totală a căldurii.
Vedeţi, domnule, frigul este doar un cuvânt pe care îl folosim pentru a descrie absenţa căldurii. Nu putem măsura frigul. Căldura poate fi măsurată în unităţi termice, deoarece căldura este energie. Frigul nu este opusul căldurii, domnule, ci doar absenţa ei.
Clasa este învăluită in tăcere. Undeva cade un stilou şi sună ca o lovitură de ciocan. Dar întunericul, profesore? Există intunericul?
– Da, răspunde profesorul fără ezitare. Ce este noaptea dacă nu întuneric?
– Din nou răspuns greşit, domnule. Întunericul nu este ceva; este absenţa a ceva. Poate exista lumină scăzută, lumină normală, lumină strălucitoare, lumină intermitentă, dar dacă nu există lumină constantă, atunci nu există nimic, iar acest nimic se numeste întuneric, nu-i aşa? Acesta este sensul pe care îl atribuim acestui cuvânt. În realitate, întunericul nu există. Dacă ar exista, am putea face ca întunericul să fie şi mai întunecat, nu-i aşa?

Profesorul începe să-i zâmbească studentului din faţa sa. Acesta va fi un semestru bun.
– Ce vrei să demonstrezi, tinere?
– Vreau să spun că premisele dvs. filosofice sunt greşite de la bun început şi de aceea concluzia trebuie să fie şi ea greşită.
De data asta, profesorul nu-şi poate ascunde surpriza. Greşite?
– Poţi explica în ce fel?
– Lucraţi cu premisa dualităţii, explică studentul. Susţineti că există viaţă şi apoi că există moarte; un Dumnezeu bun şi un Dumnezeu rău. Consideraţi conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem măsura. Domnule, ştiinţa nu poate explica nici măcar ce este acela un gând. Foloseşte electricitatea şi magnetismul, dar nimeni nu a vazut sau nu a înţeles pe deplin vreuna din acestea două. Să consideri că moartea este opusul vieţii înseamnă să ignori că moartea nu există ca lucru substanţial. Moartea nu este opusul vieţii, ci doar absenţa ei. Acum spuneţi-mi, domnule profesor, le predaţi studenţilor teoria că ei au evoluat din maimuţă?
– Dacă te referi la procesul evoluţiei naturale, tinere, da, evident că da.
– Aţi observat vreodată evoluţia cu propriii ochi, domnule?
Profesorul începe să dea din cap, încă zâmbind, când îşi dă seama încotro se îndreaptă argumentul. Un semestru foarte bun, într-adevăr.
– Din moment ce nimeni nu a observat procesul evoluţiei în desfaşurare şi nimeni nu poate demonstra că el are loc, dvs. nu predaţi studenţilor ceea ce credeţi, nu? Acum ce sunteţi, om de ştiinţă sau predicator? Clasa murmura. Studentul tace până când emoţia se mai stinge.
– Ca să continuăm demonstraţia pe care o făceaţi adineaori celuilalt student, permiteţi-mi să vă dau un exemplu, ca să întelegeţi la ce mă refer. Studentul se uită în jurul său, în clasă. Este vreunul dintre voi care a vazut vreodată creierul profesorului? Clasa izbucneşte în râs. Este cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simţit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare să fi făcut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, ştiinţa spune – cu tot respectul, domnule – că nu aveţi creier. Dacă ştiinţa spune că nu aveţi creier, cum să avem încredere în cursurile dvs., domnule?
Acum, clasa este cufundată în tăcere. Profesorul se holbează la student, cu o faţă impenetrabilă. În fine, după un interval ce pare o veşnicie, bătrânul răspunde:
– Presupun că va trebui să crezi, pur şi simplu.
– Deci, acceptaţi că există credinţă şi, de fapt, credinţa există împreună cu viaţa, continuă studentul. Acum, domnule, există răul? Acum nesigur, profesorul răspunde:
– Sigur că există. Îl vedem zilnic. Răul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului faţă de om. Se vede în nenumăratele crime şi violenţe care se petrec peste tot în lume. Aceste manifestări nu sunt nimic altceva decat răul.
La aceasta, studentul a replicat:
– Răul nu există, domnule, sau cel puţin nu există în sine. Răul este pur şi simplu absenţa lui Dumnezeu. Este ca şi întunericul şi frigul, un cuvânt creat de om pentru a descrie absenţa lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat răul. Răul este ceea ce se întâmplă când din inima omului lipseşte dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare când nu există căldură sau ca întunericul care apare când nu există lumină.
Profesorul s-a aşezat.

P.S. Studentul era Albert Einstein.

Albert Einstein a scris o carte intitulată Dumnezeu vs. ştiinţă în 1921.

Instiintare profetica-MOBILIZAREA

   DUMNEZEU mi-a dat o viziune foarte importanta.
Trebuie sa va informez despre acest lucru. Poate fi important pentru dumneavoastra şi chiar de ajutor.
În timp ce m-am rugat în această dimineaţă, Dumnezeu mi-a dat o viziune. El mi-a aratat o mare “mobilizare” în întreaga lume.
M-am vazut pe mine insumi hoinarind pe o plaja la ocean. Dintr-o data am auzit un zgomot puternic, care a devenit din ce in ce mai puternic si mai galagios. Nu a fost zgomotul oceanului si nici al vantului, caci apa oceanului era calma, suprafata lui ca sticla. A fost un zgomot provenit dintr-o cu totul alta sursa (directie). Sunetul parea ca se aude din adanc, asemenea unui munte care este pe cale sa se surpe, un sunet ca un trosnet, un sunet pe care nu l-am auzit niciodata in viata mea, un sunet care venea tocmai din partea cealalta a oceanului, de la mare departare. Zgomotul a fost atat de asurzitor, incat pamantul parea ca se clatina si se scutura in intregime. Semana cu sunetul basului unei trompete. Nu am auzit niciodata un asemenea sunet de o asemenea profunzime (sunet grav). Intreaga atmosfera vibra. Eu insumi m-am ascuns in dunele plajei, cu fata in jos, asteptand sa vad ce se intrevede din acest spectacol natural.
Pentru ca bubuiturile nu conteneau sa se linisteasca, ci dimpotriva, deveneau din ce in ce mai grave, m-am vazut pe mine insumi in aceasta viziune, rugandu-ma si vorbind cu Dumnezeu.
Atunci am auzit o voce care spunea: “Copilul Meu, nu te teme! Este chemarea Mea de mobilizare din lumea cealalta. Chem poporul Meu din intreaga lume. Eu sunt Cel care misca din rasputeri pamantul si marea. Pacatosii si oamenii fara credinta, vor tremura de frica, vor fi infricosati si tematori de lucrurile care vor veni. Intelege, copilul Meu, că toate acestea au fost iniţiate de către crizele financiare. Asta a fost doar începutul ruinei.
Toate bazele si fundamentele, pe care a fost construita societatea, vor fi atat de zdruncinate, incat oamenii vor pierde tot ceea ce au agonisit pana in prezent si au tot incercat sa le salveze.
Toate infrastructurile si bunastarea vor intra intr-un colaps major. Viata va fi foarte grea pentru toti oamenii. Siguranta va iesi complet de sub control si va fi o proliferare de crime si infracţiuni, încât viaţa pe Pământ va fi ameninţată masiv. Dar PE TINE, care te temi de Mine, te voi salva de ruinare. Imi voi asterne mana peste tine (te voi proteja).”
Desi vantul care a suflat nu era deloc silentios, pe mare nu s-a vazut nici urma de val cat de mic. Dar inima mea era cat pe ce sa inceteze sa mai bata. Atunci mi-am spus mie insumi: “Stiu ca si eu voi muri!”
Atunci Domnul mi-a spus: “Copilul meu, nu te teme! Tu vei trai si vei continua sa marturisesti lucrarile Mele. Du-te acasa si spune-le celor dragi tie. Fa-le cunoscut, caci Fiul Meu este aproape de venire si este chiar la usa. Voi misca toate lucrurile, le voi dezradacina si voi duce poporul Meu acasa. Si acum Ma aflu pe punctul in care ii voi deposeda de tot ce au, de tot ce detin si voi bloca totul.”

De indata ce am ascultat vocea Domnului am inceput sa-mi fac propriile cercetari de constiinta.
Am vazut foarte multi oameni zacand pe dune. Ei au iesit din casele lor, alergand inspre ocean ca sa vada acest eveniment si acest spectacol extraordinar. Ei zaceau cu fetele plecate ca si cand ar fi fost paralizati, exact cum am zacut si eu cateva minute in urma. In timp ce treceam pe langa ei, in drumul spre casa, ingrozit de sunetul expansiv care se auzea in continuare, acesti oameni ma chemau inapoi, spunandu-mi ca sunt nebun, ca nu pot pleca acasa in situatia aceasta, pentru ca, spuneau ei, este prea periculos. Apoi si-au ingropat capul in dune datorita fricii a ceea ce urma sa se intample. Apoi, nu au dorit sa mai stie sau sa mai auda nimic.
Atunci Domnul mi-a spus: “Pentru voi, copiii Mei, care se tem de Numele Meu, aceasta este ziua Mea de mobilizare. Pentru voi, aceasta este ziua mantuirii, ziua in care imi voi strange copiii si-i voi aduce impreuna. Du-te, fiul Meu, si spune tuturor celor pe care-i intalnesti.”
Atunci L-am intrebat pe Domnul: “Ce sa le spun?” “Spune copiilor Mei: — sa nu se mai ocupe cu lucruri trecatoare,
— ci mai degraba cu lucruri care nu pier, cu lucruri ce tin de vesnicie.
— Sa Ma caute mai mult,
— si sa studieze mai mult Cuvantul Meu.
— Sa se ierte unul pe altul, atata timp cat mai este vreme, — si sa faca pace unul cu altul.
— Sa inceteze sa mai fie invidiosi,
— si sa nu se mai arate cu degetul unul pe altul.
— Sa nu se mai acuze,
— si sa nu se mai suspecteze unul pe altul.
— Fiecare sa faca ceea ce este bine.
— Spune-le sa se elibereze de sine
— si de tot ceea ce nu este necesar.
— Sa inceteze sa lupte spasmodic pentru drepturile lor.
dreptatea pentru ei.
Vor fi mari schimbari in lumea intreaga in toate sectoarele vietii.
Ajutati-va intre voi si fiti pregatiti.
Nimic din ceea ce a fost nu va mai fi ca inainte.”
De indata ce am plecat de pe plaja, am auzit si mai puternic sunetul acela asurzitor. Insa eu simteam atunci ca eram in siguranta. Apoi am auzit vocea Domnului: ”Eu voi aduce copii Mei in siguranta. Veti vedea tot ceea ce voi face in lumea aceasta, veti vedea toate “plagile Egiptului” inainte de a-Mi lua copiii, inainte ca Faraon sa se dezlantuie definitiv. Copiii Mei vor fi impreuna. Stati unul langa altul si incurajati-va!
Toate aceste lucruri le voi face in curand.”
Acesta a fost ultimul lucru pe care l-am vazut in acesta viziune.
Caci
EU le voi asigura drepturile si voi lucra

In timp ce povesteam tot ceea ce am vazut si ceea ce trebuie sa facem, Dumnezeu mi-a vorbit: “Raspandeste aceasta revelatie, pe care ti-o dau in dimineata aceasta. Promoveaza “Mobilizarea” legata de Cuvantul Meu cat mai departe cu putinta tuturor copiilor Mei din intrega lume si incurajeaza-i sa
procedeze intocmai, pentru ca EU sunt la usa. Voi veni curand. Spune-le, in special poporului Meu, sa fie seriosi in ceea ce priveste relatia lor cu
Mine inainte sa fie prea tarziu!”
*
Ajutati-ma sa raspandesc acest mesaj pretutindeni! Trimiteti-l prietenilor si cunostintelor! Raspanditi-le in Biserici si in case! Traduceti-le in diferite limbi! Maranatha! Domnul nostru vine!

Articol de la Anuca Mitocariu Smalberger

Instiintarea a avut-o un frate din California.. Ianuarie 2012.